La sfârşitul lunii august, în judeţul Vaslui s-a înregistrat un număr de 59.684 de salariaţi. Faţă de luna august 2024, când ...
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis în principiu recursul în casație formulat de Cornel Onilă, fost episcop al Hușilor condamnat pentru viol, agresiune sexuală și șantaj, însă a respins ...
Potrivit calendarului publicat, începând cu decembrie 2025 – februarie 2026 vor fi deschise sesiuni de finanțare pentru principalele intervenții dedicate investițiilor în agricultură și procesare, ...
Pentru că emana halenă alcoolică, bărbatul a fost supus testării cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal de ...
Trend pozitiv la Registrul Comerțului! Firme intrate pe piață în construcții, comerț și transporturi
PIB-ul este un indicator al activităţii de producţie la nivel de ţară sau regiune, fiind un instrument util pentru măsurarea şi compararea nivelului economic de dezvoltare.
De asemenea, polițiștii au aplicat 116 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 110.000 de lei, dintre acestea 114 fiind aplicate pentru abateri la O.U.G. nr. 195/2002 (republicată) privind ...
Instituția Prefectului Vaslui a anunțat că în ședința de urgență a Centrului Local de Combatere a Bolilor s-a dispus inițierea unei campanii de vaccinare antirabică a tuturor bovinelor de pe raza ...
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au stabilit că, la data de 17 noiembrie 2025, în jurul orei 20.40, aflat în comuna Pogonești, bărbatul și-ar fi agresat fizic ...
Conform viitorului Regulament, vor trebui să achite taxa specială de salubritate și persoanele care-și stabilesc domiciliul în municipiul Vaslui, în special cele cu altă cetățenie. Astfel, anticipat ...
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care, asupra bărbatului, a fost descoperit ascuns un permis de ...
Prin înlocuirea energiei provenite din surse convenţionale, proiectul va contribui la evitarea emiterii a circa 15.000-18.000 de tone de CO2 pe an, ceea ce corespunde eliminării din trafic a peste ...
Ca urmare a activităților desfășurate, au fost instituite 11 filtre rutiere, fiind legitimate peste 210 persoane și controlate peste 215 vehicule, din care 35 care transportau material lemnos, fiind ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results