News
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidenţiale, susţine că, dacă va fi aleasă preşedinte al României, nu o va graţia pe Elena Udrea, aflată după gratii, fiind condamnată la o pedeapsă de şas ...
Proprietarii de locuințe din România vor înțelege în perioada următoare cât de scump este să întreții o casă mare, susține Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, într-un articol de opinie publicat în Ziarul ...
Dan Avasilcăi, antrenorul lui Ralph Fiennes, a contribuit semnificativ la transformarea fizică impresionantă a actorului pentru rolul lui Odiseu (Ulise) în filmul „The Return” (2024), o reinterpretare ...
De ce secretizează CNSAS dosarul Antonescu: Consiliul scapă, astfel, de necesitatea explicării apariției unui "document nou ...
În luna martie au fost cu aproape 12% mai puțini vizitatori din străinătate în Statele Unite, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a raportat vineri Washington Post, informează sâmbătă dpa, ...
Cel puţin 143 de persoane au murit şi alte zeci sunt date dispărute după ce o ambarcaţiune a luat foc marţi pe fluviul Congo, ...
În zona Moldovei, Paștele este sărbătorit cu multe tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație.
Un grup format din 26 de elevi și cinci profesori de la Liceul EuroEd din Iași a pornit miercuri, 16 aprilie, spre China, într-o călătorie educațională de două săptămâni, care combină învățarea limbii ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise într-un atac în provincia de coastă Manabi din Ecuador, a anunţat, vineri, poliţia locală, citată de Reuters, potrivit news.ro.
O nouă parcare de 146 de locuri va fi amenajată în centrul Iașului: investitorul este o firmă privată Oportunități de carieră ...
Începutul de an n-a fost tocmai încurajator pentru turismul ieșean. În primele două luni din 2025, sosirile în structurile de ...
Un tribunal rus a pronunţat o sentinţă de aproape trei ani de închisoare pentru Daria Kozireva, o tânără activistă care a folosit poezii din secolul al XIX-lea şi graffiti pentru a protesta la adresa ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results